|
Adoptarea unui sistem de management al calităţii ar trebui să fie o decizie strategică a unei organizaţii. Proiectarea şi implementarea unui sistem de management al calităţii al unei organizaţii sunt influenţate de necesităţi diferite, de obiective specifice, de produsele pe care le furnizează, de procesele utilizate şi de mărimea şi structura organizaţiei. Prin acest Standard Internaţional nu se intenţionează impunerea unei uniformizări a structurii sistemelor de management al calităţii sau uniformizarea documentaţiei.
Acest Standard Internaţional poate fi utilizat de părţi interne şi externe, inclusiv de organismele de certificare, pentru a evalua capabilitatea organizaţiei de a satisface cerinţele clientului, de reglementare sau ale organizaţiei însăşi.
Acest Standard Internaţional promovează adoptarea unei abordări bazate pe proces în dezvoltarea,
implementarea şi îmbunătăţirea eficacitaţii sistemului de management al calităţii, în scopul creşterii
satisfacţiei clientului prin îndeplinirea cerinţelor acestuia.
Pentru ca o organizaţie să funcţioneze eficace aceasta trebuie să identifice şi să conducă numeroase activităţi corelate. O activitate care utilizează resurse condusă astfel încât să permită transformarea elementelor de intrare în elemente de ieşire poate fi considerată un proces. Adesea elementele de ieşire dintr-un proces constituie, în mod direct, elementele de intrare în procesul următor.
Aplicarea unui sistem de procese în cadrul unei organizaţii, împreună cu identificarea şi interacţiunile acestor procese, precum şi conducerea lor, poate fi considerată "abordare bazată pe proces".
Un avantaj al abordării bazate pe proces este controlul permanent pe care aceasta îl asigură, atât asupra legăturii dintre procesele individuale în cadrul sistemului de procese, cât şi asupra combinării şi interacţiunii acestora.
Atunci când este utilizată în cadrul unui sistem de management al calităţii, o astfel de abordare accentuează importanţa:
- înţelegerii şi satisfacerii cerinţelor;
- necesităţii de a considera procesele în funcţie de valoarea adăugată;
- obţinerii de rezultate în ceea ce priveşte performanţa şi eficacitatea procesului şi
- îmbunătăţirii continue a proceselor pe baza măsurărilor obiective.
Obiectivul acestui standard este de a stabili cerinţe internaţionale pentru sistemul de management al calităţii în orice domeniu (industrie, comerţ, servicii şi transport). Managementul calităţii reprezintă ceea ce practică organizaţiile pentru a asigura produse şi servicii în conformitate cu cerinţele clienţilor săi. Un sistem de management al calităţii certificat demonstrează angajamentul dumneavoastră pentru calitate şi satisfacţia clientului. încrederea în capacitatea de a produce "calitate" a unei organizaţii este premiza de bază pentru o cooperare şi o dezvoltare fructuoasă.
Calitatea, ceea ce înseamnă calitatea proceselor şi a rezultatelor, este şi va fi întotdeauna un factor de competiţie important, dacă nu cel mai important. Cele opt principii ale managementului calităţii sunt un mijloc de a orienta compania dumneavoastră către ţelurile propuse şi de a vă îmbunătăţi în mod continuu performanţele.
Beneficiile implementării unui astfel de standard sunt
- Indeplinirea politicii şi a obiectivelor companiei;
- Câştigarea încrederii clienţilor;
- Creşterea satisfacţiei clienţilor;
- Îmbunătăţirea continuă a performanţei generale;
- Adaptarea activă şi sistematică la modificările condiţiilor pieţei;
- Satisfacţia angajaţilor;
- Imbunătăţirea performanţei;
- Transparenţa şi eficienţa proceselor interne ale organizaţiei;
- Evitarea erorilor în locul corectării lor;
- Economisire de timp şi bani.
Acest Sistem de Management al Calităţii se adresează companiilor din toate domeniile de activitate, din orice regiune a globului, care doresc să supună propriile organizaţii unei evaluări externe şi unei comparaţii de Bună Practică în raport cu concurenţa, precum şi companiilor care doresc să îşi îmbunătăţească performanţa şi competitivitatea pe piaţa naţională şi internaţională.
Principiile managementului calităţii:
- Orientarea către client;
- Leadership;
- Implicarea personalului;
- Abordare procesuală;
- Abordarea sistemului de către management;
- Îmbunătăţire continuă;
- Abordare concretă în luarea deciziilor;
- Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorii.
Aplicarea principiilor managementului calităţii nu numai că aduce beneficii directe, dar asigură în acelaşi timp o contribuţie semnificativă la managementul costurilor şi riscurilor. Consideraţiile managementului beneficiilor, costurilor şi riscurilor sunt importante pentru organizaţie, clienţii acesteia şi alte organisme interesate.
|